Politica de dividend poate îmbrăca două forme: fie plata în numerar, fie în acţiuni gratuite. În ultimi ani, tot mai multe companii au distribuit acţiuni gratuite, iar ataşat au oferit şi acţiuni la un preţ preferenţial pentru a atrage resurse din piaţă.
Însă, se pare că din acest an, situaţia s-ar putea schimba, iar unii emitenţi, cum ar fi Broker Cluj, au anunţat deja că vor renunţa la acţiuni gratuite în favoarea dividendelor în numerar. Astfel că lista celor 21 de societăţi care au acordat dividende, în 2007, se poate extinde. În cazul continuării aceleiaşi politici de dividend, în termeni nominali, unii emitenţi ar putea aduce randamente investitorilor de aproape 50% . În cazul în care, în lei, acţionarii vor primi acelaşi dividend, randamentul acestuia ar putea compensa parţial pierderile înregistrate în ultimul an.
Alro Slatina şi Alumil ar genera investitorilor randamente de 47 şi respectiv 43, dar acestea sunt de două ori mai mici faţă de pierderile înregistrate în ultimul an. Un randament de peste 18% ar oferi şi producătorul de bere Bermas Suceava. Următoarele în listă sunt cele cinci societăţi de investiţii financiare care au o tradiţie în acordarea dividendelor. În acest moment, dividendul acordat anul trecut ar putea genera investitorilor un câştig de la 9% la SIF Moldova şi peste 12,5% pentru SIF Oltenia.
Alţi emitenţi care au acordat dividende anul trecut sunt Petrom, Transgaz, Antibiotice şi BRD. Însă politica de dividend din acest an este determinată în primul rând de profitul realizat de companiile listate, dar şi decizia de a distribui o parte a profitului acţionarilor contează la fel de mult.


