"În cererea depusă la Comisia Naţională a Valorilor Mobiliare (CNVM) am solicitat revocarea deciziei SIF1 cu privire la acţiunea concertată, revocarea AGA şi declanşarea unei investigaţii în privinţa votul prin corespondenţă", a spus Diaconescu.

Printre acţionarii care au depus sau urmează să depună cereri la CNVM se mai numără Dragoş-George Bîlteanu, administrator al Romenergo, şi Radu Octavian, patronul grupului de firme RTC.

La adunarea generală a acţionarilor SIF Banat-Crişana, desfăşurată sâmbătă, mai mulţi acţionari au cerut refacere AGA în termen de două luni, solicitare fiind consemnată în procesul verbal.

De asemenea, Andrei Diaconescu menţiona că "au fost numeroase intervenţii în cadrul AGA şi contestaţii".

"Nu a fost luată în calcul niciun fel de contestaţie, iar în comisia de numărare a voturilor, în care am fost prezent, nu am avut acces la voturile prin corespondenţă şi la cele exprimate electronic, lucru pentru care am depus, de asemenea, o contestaţie", declarase sâmbătă Andrei Diaconescu.

SIF Banat-Crişana a suspendat drepturile de vot pentru 20% din totalul acţiunilor, după ce a presupus că mai multe grupuri de investitori acţionează în mod concertat.

Locurile din conducerea SIF Banat Crişana au stârnit o luptă acerbă, fiind râvnite de mai mulţi oameni de afaceri importanţi, printre care Horia Ciorcilă - preşedintele Băncii Transilvania, Doru Lionăchescu - directorul băncii de investiţii Capital Partners, Alexandru Pârvulescu - preşedintele Romenergo, Octavian Radu - proprietar al grupului de firme RTC, şi actualul preşedinte al SIF1 - Ioan Cuzman.

În urma adunării generale de sâmbătă, preşedintele Băncii Transilvania, Horia Ciorcilă, a fost ales administrator al SIF Banat-Crişana, în timp ce cinci din foştii membri ai conducerii societăţii au fost reconfirmaţi în funcţie.

Astfel, Ioan Cuzman, Emil Cazan, Ion Stancu, Pavel Belean şi Zoltan Hosszu au fost realeşi în conducerea SIF Banat Crişana, singurele nume noi fiind Carmen Dumitrescu, actualul director general adjunct al societăţii de investiţii, şi Horia Ciorcilă.

Sursa: NewsIn