Dispozitivul era introdus în bancomat, avea aplicată banda adezivă, astfel încât banii, după ce se efectua tranzacţia, erau lipiţi, ramâneau aşa şi nu puteau fi scoşi. După ce oamenii plecau de la bancomat, suspecţii veneau, luau dispozitivul şi banii.
Clienţii băncilor s-au plâns la Poliţie că au fost păgubiţi cu sume cuprinse între 400 şi 1.500 de lei. Oamenii legii au descoperit până acum cinci suspecţi.
Trei dintre suspecţi au primit mandat de arest preventiv pentru 29 de zile, iar celilalti doi aşteaptă decizia procurorilor.
"Persoanele care doresc să retragă bani din bancomat şi nu primesc banii sunt rugate să nu părăsească aceste bancomate şi să sune la 112," atenționează IPJ Arad.
Metoda inedită i-a luat prin surprindere şi pe reprezentanţii băncilor, care se gândesc acum să introducă un mesaj de atenţionare pe ecranele bancomatelor.
Mai mulţi arădeni au fost păgubiţi când încercau să scoată bani de la bancomat
Publicat la 15.02.2011, 20:21:00
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
