A fost depusă la Senat o inițiativă legislativă pentru modificarea alin.(4) al art.6 din Legea nr.61/1993 privind alocația de stat pentru copii.
S-a creat un cerc vicios care nu poate fi depășit decât prin corecta raportare a suportului financiar continuu acordat copiilor. Ori, acest suport înseamnă, în primul rând, alocația acordată lor. Principalul instrument prin care un stat își arată grija și implicarea în protejarea copiilor săi și care reprezintă pentru majoritatea copiilor un suport mai mult decât necesar. De aceea, alocația de stat pentru copii trebuie și are nevoie să devină centrul politicii publice și financiare destinate copiilor. Un demers care nu poate fi realizat decât prin alocarea financiară corect raportată la actualele condiții și realități economice.
Un simplu calcul matematic ne demonstrează că, în prezent, la actuala rată a inflației, cuantumul alocației nu mai este capabil să acopere nici pe departe minimul de necesar pentru un copil și, pe fondul crizei din prezent, în lipsa majorării ei, tinde să devină un ajutor nu doar subestimat, ci și simbolic.
Fără o ajustare rapidă a cuantumului alocației, riscăm astfel să transformăm alocația într-o formă fără fond, care va contribui și ea la agravarea tuturor provocărilor cu care se confruntă copiii și familiile lor. (…)





