money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Mai puţin de 10% dintre companiile europene respectă din plin libertăţile sindicale

Publicat la 21.02.2007, 18:32:40

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Mai puţin de 10% dintre companiile europene respectă din plin libertăţile sindicale
Mai puţin de 10% dintre firmele europene se implică din plin în favoarea libertăţilor sindicale şi pentru promovarea negocierilor colective, a indicat un raport al agenţiei de informare socială Vigeo, potrivit NewsIn.

Respectarea libertăţilor sindicale şi promovarea negocierilor sunt "obiective permanente manageriale, susţinute prin procese stabilite şi înzestrate cu mijloace de punere în practică şi de control" pentru "mai puţin de 10% dintre grupurile europene", potrivit raportului prezentat la Paris.

Studiul a evaluat activitatea a 511 grupuri europene şi, dintre acestea, cel mai bine plasate sunt, în această ordine, PSA Peugeot Citroën, AGF, Air France-KLM, Skanska, Iberia, EDF, H & M, Carrefour, Philips Electronics şi Volkswagen AG.Vigeo a monitorizat, între noiembrie 2004 şi ianuarie 2006, 511 companii cotate la bursă din 32 de sectoare de activitate, cu sedii sociale în 17 ţări europene.

Agenţia a măsurat pertinenţa, coerenţa şi eficacitatea politicilor aplicate de către companii, pentru a asigura respectarea principiilor şi drepturilor fundamentale de lucru. Companiile cu cele mai bune rezultate provin din sectoare în care personalul este cel mai important, respectiv transporturile aeriene, asigurările, domeniul bancar, de telecomunicaţii, precum şi automobilistic sau de energie, unde conducerea se poate baza pe "formaţiuni sindicale tradiţionale".

Domeniul hotelier, alături de turism, transporturi şi logistică, se fondează pe practici contestabile, de la discriminare la măsuri punitive împotriva sindicatelor. Vigeo va comunica note individuale doar fiecăreia dintre companiile studiate şi operatorilor financiari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite