Obiectivele asumate au fost sintetizate de prim-ministrul Emil Boc, la finalul sedintei de Guvern, astfel: “Am dorit ca prin aceste modificari sa eliminam barierele birocratice, sa intarim controlul si transparenta cheltuirii banilor publici si sa scurtam termenele in domeniul achizitiilor publice, pentru ca proiectele de investitii propuse sa se realizeze la timp”.
Ultima revizuire a legislatiei achizitiilor publice a avut loc in decembrie 2008, cand a fost publicata Ordonanta de Urgenta a Guvernului nr. 143/2008. Si atunci, modificarile si completarile au vizat flexibilizarea sistemului achizitiilor publice si cresterea gradului de cheltuire a fondurilor publice alocate, inclusiv a fondurilor comunitare.
Dintre modificarile prezentate in comunicatul de presa, publicat de Guvern pe 7 martie (de altfel, singura sursa de informare oficiala pana la publicarea ordonantei in Monitorul Oficial), semnalam:
- reducerea termenelor sau stabilirea unor noi termene referitoare la formularea si solutionarea contestatiilor;
- stabilirea unor termene maxime pentru evaluarea ofertelor depuse sau pentru incheierea contractelor de achizitie publica;
- reducerea termenelor legale pentru organizarea procedurilor de achizitii publice;
- stabilirea unei taxe de timbru pentru formularea contestatiilor;
- majorarea pragurilor pentru atribuirea directa a contractelor de achizitie publica, precum si a celor pentru aplicarea procedurii de cerere de oferta.
Dincolo de terminologia nefericit uzitata in comunicatul de presa mentionat, tinem sa ne exprimam rezervele fata de transparenta procedurii de adoptare a ordonantei de urgenta amintite, dar si fata de modificarile anuntate.
Astfel, desi se anunta inca din ianuarie 2009 faptul ca se pregateste o noua modificare a legislatiei achizitiilor publice, aceste modificari nu au fost supuse dezbaterii publice. Mai mult, proiectul de ordonanta de urgenta nu a fost publicat nici pe pagina de internet a Autoritatii Nationale pentru Reglementarea si Monitorizarea Achizitiilor Publice, nici pe cea a Guvernului Romaniei sau a Ministerului Administratiei si Internelor.
Pe de alta parte, termenele impuse prin noua legislatie sunt in mare masura binevenite. Rezervele noastre in acest sens se rezuma la aplicarea termenelor generale de 20 de zile (sau maximum 40 de zile) pentru evaluarea ofertelor si de 20 de zile de la data inregistrarii contestatiei pana la primul termen de judecata in cazul procedurilor de atribuire a contractelor de lucrari de mare amploare. In acest din urma caz, ofertele depuse pot numara mii si mii de pagini, care presupun o minutioasa analiza si evaluare din partea comisiilor de evaluare sau a consilierilor de solutionare a contestatiilor. De aceea, aceste termene pot afecta calitatea deciziilor autoritatilor contractante sau ale Consiliului National de Solutionare a Contestatiilor.
De asemenea, au fost reduse termenele de organizare a “tuturor licitatiilor” pana la 30 de zile. Iar in acest caz, ne intrebam, retoric, cum vor reusi ofertantii sa pregateasca ofertele pentru contractele complexe mentionate mai sus, in contextul in care criteriile de calificare si de atribuire impuse de autoritatile contractante sunt de cele mai multe ori draconice. De aceea, calitatea ofertelor depuse, in baza carora se vor derula marile proiecte investitionale clamate, va fi indubitabil afectata. Referitor la instituirea unei taxe de timbru, in cuantum de 2% din valoarea estimata a contractului de achizitie publica, pentru formularea unei contestatii, sub pretextul urmaririi reducerii numarului de contestatii cu care se confrunta in prezent autoritatile contractante, consideram ca rezultatul direct al acestei masuri va fi inmultirea deciziilor luate in mod ilegal de autoritatile contractante. In conditiile in care majoritatea operatorilor economici se confrunta cu o lipsa acuta de lichiditati, ca urmare a crizei economice, iar de-a lungul timpului s-a dovedit ca deciziile CNSC sau ale instantelor de recurs pot fi cel putin “surprinzatoare” (ex.: decizii contradictorii pentru spete identice), ne intrebam cati dintre acestia vor mai avea “curajul” sa formuleze contestatii impotriva actelor autoritatilor contractante. Mai mult decat atat, este bine stiut faptul ca majoritatea contestatiilor formulate se bazeaza in drept pe interpretarea principiilor achizitiilor publice (nediscriminarii, proportionalitatii, transparentei etc.), in acest din urma caz solutiile depinzand in mare masura de interpretarea consilierului de solutionare a contestatiilor. In acest context, chiar daca operatorii economici vor avea dubii asupra, spre exemplu, legalitatii unor cerinte din documentatia de atribuire, nu isi vor asuma riscul irosirii a 2% din valoarea estimata a contractelor in cazul respingerii contestatiei. In plus, modificarile legislatiei achizitiilor publice operate prin OUG 143/2008 (referitoare la posibilitatea autoritatilor contractante de a lua masuri de remediere anterior suspendarii procedurilor de atribuire sau masura suspendarii procedurii de atribuire de cel mult doua ori, indiferent de numarul de contestatii formulate si de momentul in care sunt acestea depuse) erau suficiente pentru a asigura celeritatea procedurilor de atribuire a contractelor de achizitii publice, in cazul formularii unor contestatii.
De asemenea, privim cu scepticism majorarea pragului pentru atribuirea directa a contractelor de achizitii publice, de la 10.000 de euro la 15.000 de euro, intrucat contractele afectate de aceasta modificare puteau fi oricand atribuite prin procedura cererii de oferta, procedura ce asigura publicitatea si transparenta atribuirii contractelor, in termene minime. Intelegem insa ca Guvernul investeste cu multa incredere autoritatile contractante in ceea ce priveste capacitatea acestora de a atribui aceste contracte potrivit principiului “value for money”. Desi comunicarea interpretativa a Comisiei Europene - cu privire la legislatia comunitara aplicabila atribuirii contractelor care nu intra total sau partial sub incidenta Directivelor din domeniul achizitiilor publice - formuleaza recomandari referitor la asigurarea unei publicitati adecvate si transparente a respectivelor contracte, inclusiv a celor avand o valoare mica, precum si la asigurarea unei proceduri de atribuire corecte si impartiale a acestora, in practica recomandarile sunt prea putin aplicate. Cert este ca sacrificarea liberei concurente si a transparentei in cadrul procedurilor de achizitii publice, in favoarea eliminarii barierelor birocratice, nu este o solutie constructiva pe termen lung. Echilibrarea acestor necesitati nu este o sarcina usoara, insa din acest moment riscam sa cadem din extrema birocratiei excesive in extrema cheltuirii banilor publici prin contracte de achizitie publica de o calitate indoielnica. Asteptam insa publicarea ordonantei de urgenta in Monitorul Oficial, pentru formarea unei viziuni de ansamblu asupra noului cadru legislativ al achizitiilor publice si pentru identificarea tuturor avantajelor si riscurilor pe care le implica acesta.
avoc. Iulia Vass managing partner Vass Lawyers
