Peste 100.000 de români şi-au luat bilete prin agenţii pentru un revelion la un hotel sau o la o pensiune din ţară, arată datele Federaţiei Patronatelor din Turism. O cifră cu 23% mai mică faţă de anul trecut.
Pe Valea Prahovei, gradul de ocupare ar putea ajunge la 98% şi anul acesta. În celelalte staţiuni montane, procentul ar putea fi de 85%. În hotelurile şi restaurantele din marile oraşe, vor petrece noaptea dintre ani aproximativ 40.000 de turişti, iar în pensiuni vor sărbatori 25.000 de persoane, care vor cheltui aproximativ 40 de milioane de lei.
În Delta Dunării, numărul turiştilor va fi cu 50% mai mic faţă de anul trecut, estimează Federaţia Patronatelor din Turism. La aceste cifre se adaugă 18.000 de români care vor petrece în staţiuni balneoclimatice, în scădere cu 18% faţă de 2007.
Alte 13.000 de persoane se vor bucura de un revelion peste hotare, cu 38% mai puţin faţă de 2007. Federaţia Patronală din Turismul Românesc atrage atenţia că turismul în România şi plecările românilor în străinătate vor fi afectate de criză în 2009.



