Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat şedinţa Consiliului Suprem de Securitate „pentru a fi discutate şi evaluate capacităţile de asigurare energetică în sezonul de încălzire 2023 – 2024”, a comunicat instituţia prezidenţială.
Potrivit , Guvernul de la Chişinău a aprobat, recent, un Plan de acţiuni de pregătire pentru sezonul de încălzire 2023-2024 care ia în calcul trei posibile scenarii.
Conform primului scenariu, compania rusă Gazprom va elimina restricţiile de furnizare a gazelor naturale. În acest caz, Moldova va cumpăra tot volumul de gaze naturale necesar ţării de la Gazprom. Energia electrică va fi livrată în proporţie de 70% la 30%. Probabil că Moldova va putea achiziţiona 70% din necesarul de energie electrică de la MGRES (centrala electrică de la Cuciurgan, din Transnistria), iar 30% din surse alternative.
În al doilea scenariu, Gazprom va continua să livreze gaze naturale în volum limitat, de 5,7 mil. metri cubi pe zi. Acest scenariu are două subscenarii.


