Medicii din clinica aflată în incinta adăpostului au început vaccinările şi toate procedurile medicale pentru primii 40 de câini.
Aflat în vizită la adăpost, primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, a explicat, miercuri, modul în care va funcţiona centrul, arătând că, pentru început, câinii vor fi adunaţi de pe străzile Capitalei, duşi în adăposturile municipalităţii, unde le vor fi implantate microcipuri, iar apoi vor fi vaccinaţi şi vor efectua perioada de carantină. Ulterior, animalele vor fi transportate de angajaţii municipalităţii la centrul din Uzunu, unde vor intra cu foaie colectivă şi de unde vor putea fi adoptate.
"În faza I, eliberăm adăposturile din Bucureşti, care au o capacitate de 500 de locuri, respectiv 120 de locuri cel de la Palady. (...) Pentru început, după ce sunt luaţi de pe stradă, vor sta în adăposturile din Bucureşti, în carantină 14 zile. La primirea în centrul de la Uzunu, medicii îi verifică şi, dacă totul este în regulă, sunt duşi la padoc. La un moment dat, cele două adăposturi (din Bucureşti - n.r.) vor fi pline şi atunci îi aducem aici, iar aici, după verificare, merg direct la padoc", a spus Sorin Oprescu.
Potrivit edilului şef al Capitalei, adopţiile vor putea fi făcute de organizaţii sau de persoane fizice. Toate procedurile medicale vor fi efectuate astfel încât animalele să poată fi adoptate cât mai rapid, chiar şi online, a mai precizat Oprescu.
La rândul său, directorul Asociaţiei Portico, Florian Fugaşin, a declarat că organizaţia pe care o conduce şi care se ocupă de Dogtown a realizat primele adopţii "în nume propriu".
"Le oferim (câinilor - n.r.), suplimentar faţă de vaccinările sau tratamentele medicale de baza primite în cele două adăposturi ale primăriei, toată medicaţia şi formalităţile necesare, astfel încât, de la noi, căţeii să poată fi adoptaţi oricând. Toate animalele aduse la Dogtown vor primi acelaşi tratament. (...) Aşteptăm să ni se alăture ONG-urile cu experienţă în acest domeniu, astfel încât câinii să nu rămână pe viaţă în captivitate şi să reuşim să dăm spre adopţie cât mai mulţi dintre ei", a spus Florin Fugaşin.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.