money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Majorarea salariului minim creste inflatia cu 1%

Publicat la 11.09.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Majorarea salariului minim creste inflatia cu 1%

Economistul-sef al BNR, Valentin Lazea, considera ca, desi din punct de vedere social majorarea salariului minim era de inteles, avand in vedere valoarea destul de mica a acestui venit, din punct de vedere economic, acest lucru va contribui la cresterea inflatiei. “Salariul minim se majoreaza din octombrie cu 8%, la care se adauga si cresterea de peste 10%, de la inceputul anului, procent cu mult peste cresterea productivitatii muncii. Aceasta majorare va avea efecte si asupra salariului mediu, care se va ridica cu aproximativ patru procente, ceea ce ar insemna o majorare a inflatiei cu 0,9% in urmatoarele patru trimestre”, a explicat Lazea. In opinia reprezentantului BNR, majorarea salariului minim cu inca 11%, din 2009, va mai aduce un procent la inflatie, in conditiile in care, la nivelul Europei, recomandarile sunt sa nu se permita cresterea inflatiei prin majorarile salariale.

Pe de alta parte, analistul economic Matei Paun considera ca, pentru a stopa cresterea inflatiei, trebuie gasite alte modalitati, iar salariile trebuie majorate.

“Cresterea salariilor creste si tendintele inflationiste, dar nu cred ca nu mai trebuie sa majoram salariile pentru a stopa inflatia. Ar trebui sa abordam alte politici antiinflationiste, iar cea mai la indemana este majorarea dobanzilor. Suplimentarea unui salariu, care oricum este sub 200 de euro, nu cred ca va duce la o crestere fenomenala a inflatiei”, a spus Matei Paun.

Reprezentantii sindicatelor considera ca masura era mai mult decat necesara si sunt optimisti in legatura cu planul de crestere succesiva a salariului minim pentru urmatorii cinci ani. “In acordul semnat cu Guvernul exista o clauza potrivit careia partenerii sociali vor transpune in Contractul Colectiv de Munca, la nivel national (CCM), prevederile acordului. In acest fel, avem garantia ca Guvernul va aproba, in fiecare an, salariul minim prevazut in CCM”, a spus pentru Business Standard presedintele Cartel Alfa, Bogdan Hossu. In opinia acestuia, problema legata de inflatie este una falsa, iar Guvernul ar trebui sa gaseasca solutii pentru a cheltui mai eficient banii de la buget pentru asistenta sociala.

“Este inadmisibil ca 1,5 milioane de salariati, care ar trebui sa alimenteze bugetul, sa fie asistati social. Acesti bani ar trebui indreptati catre majorarea de salarii”, a spus Hossu.

Romanii vor castiga, din octombrie, un salariu minim pe economie de 540 lei, ceea ce inseamna o retributie orara de 3,1 lei, urmand ca, din ianuarie 2009, salariul minim sa se majoreze la 600 de lei (3,5 lei/ora). Guvernul estimeaza ca prin majorarile aplicate se va inregistra si o crestere suplimentara a salariului mediu brut lunar cu 2%, in 2008, si cu 5%, in 2009.

Cuantum Crestere

Valoarea prognozata a salariului mediu, pana in 2014, si evolutia salariului minim Sursa: Acordul incheiat intre sindicate si patronate

Anul

Salariul mediu (lei)

Salariul minim (lei)

Ponderea sal. minim in cel mediu (%)

2009

1.795

600

33

2010

1.970

730

37

2011

2.150

860

40

2012

2.335

1.030

44

2013

2.530

1.190

47

2014

2.650

1.325

50

 

 

 

 

 ]

 

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite