"Creşterea TVA cu 2-3 puncte procentuale ar avea un impact de inflaţie pe termen scurt, dar climatul de consum nu ar fi afectat puternic. E una dintre cele mai uşoare modalităţi de creştere a taxelor ce ar putea fi făcută. Măsura ar fi uşor de implementat, cu efecte pe termen scurt, astfel că dacă vrei o creştere a veniturilor este cea mai facilă modalitate", a spus Peter de Ruiter, partener în cadrul PricewaterhouseCoopers (PwC).
El a adăugat că, în ce priveşte clasamentul realizat de PwC cu privire la uşurinţa plăţii taxelor, creşterea TVA nu ar îmbunătăţi poziţia României, aflată în prezent pe locul 149 din 183 economii analizate.
"Există ţări cu TVA mai mare decât al României, dar care se clasează pe o poziţe mai bună decât a României, a adăugat de Ruiter.
Cu toate acestea, ultimul raport realizat de PwC, recomandă României o mai bună rambursare a TVA-ului, alături de alte măsuri pentru îmbunătăţirea climatului fiscal.
În acelaşi timp, de Ruiter consideră că impozitul minim "nu a fost cu siguranţă o măsură fantastică, ci o greşeală pentru că nu a adus nimic la buget, dar a creat o povară suplimentară la nivel adminstrativ, chiar dacă a fost implementată cu intenţii bune".
"Nu cred că a avut un impact pozitiv asupra climatului economic şi a colectării taxelor, fiind şi alte metode de îmbunătăţire a acestui sistem", a mai spus de Ruiter.
Urmăreşte pe Money WebTV toate ştirile video şi emisiunile The Money Channel
Pentru a fi mai aproape de tine, MONEY.ro a eliminat obligativitatea înregistrării pe site pentru comentarii. De acum îţi poţi exprima opiniile pe portalul MONEY.ro mult mai uşor. Comenteaza şi tu!