România aduce majoritatea imigranţilor din Italia, respectiv 556 000 de persoane, susţine raportul. Şase procente din populaţia Italiei provine din alte ţări, iar România reprezintă 15% din totalul acestora, fiind urmată de Maroc şi Albania. În ceea ce priveşte împărţirea pe sexe, aproximativ 58% dintre lucrătorii români erau bărbaţi, iar 42%, femei. Totodată, cele mai multe angajări de imigranţi efectuate în 2006 în Italia i-au vizat pe lucrătorii români, mai precis 15,6%.
De asemenea, din patru străini ce muncesc în Itlaia, trei sunt muncitori sau desfăşoară o activitate lucrativă necalificată. Cele mai des întâlnite profesii în rândul străinilor din Italia sunt cele de tâmplar, electrician, camionagiu, îngrijitor sau menajeră. Aproape jumătate din imigranţi lucrează în industrie, iar 20% s-au îndreptat către un job în gospodărie. Cu toate acestea, mai mult de o zecime din angajaţi au urmat studii universitare, iar 40% au terminat liceul. Anul trecut, în Italia existau cu 2% mai mulţi şomeri imigranţi decât cei autohtoni, fenomenul datorându-se mai ales femeilor. Italiencele îşi găsesc mult mai uşor un loc de muncă decât femeile care provin din alte ţări, naţionalitatea contând mai puţin în rândul bărbaţilor.
80% din persoanele ce muncesc în Italia au sub 45 de ani, tinerii între 15 şi 24 de ani reprezentând aproape 9% din totalul forţei de muncă. Şi la accidentele de muncă, ţara noastră este printre fruntaşe: 30 de români au decedat anul trecut din cauza accidentelor de muncă.
Şi numărul copiilor străni prezenţi în Italia creşte de la an la an, subliniază raportul. O treime mai mulţi elevi români au fost anul trecut înscrişi la şcolile din Italia, ţara noastră fiind printre fruntaşe şi la acest capitol, după Albania. Mai mult de 20% din imigranţi sunt minori, iar o treime din cei aflaţi neînsoţiţi în Italia sunt români. Mai mult de 1 500 de persoane provenite din ţara noatră urmează studii în universităţile italiene, România fiind devansată de Albania şi Grecia.
În topul celor mai mari ţări de imigraţie din UE, Italia se situează pe locul al doilea, alături de Spania, pe primul loc fiind Germania. Creşterea anuală a imigranţilor în Italia este mai mare ca în orice altă ţară europeană, depăşind chiar şi Statele Unite. Astfel, deşi SUA are o populaţie de cinci ori mai numeroasă comparativ cu Italia, înregistrează intrări anuale de numai un milion de noi imigranţi, faţă de Italia, care a înregistrat 700.000 de noi imigranţi în anul 2006.
Sursa: NewsIn
Majoritatea muncitorilor străini din Italia sunt români
Publicat la 02.11.2007, 10:55:17
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
