La 80 de ani, mama Giorgianei Hosu, propusă procuror şef al DIICOT, a fost până anul trecut acţionară în firma coordonată de soţul şi fiul vitreg al acesteia. Cinci ani, pensionara Suzana Rinu a fost parteneră de afaceri cu o firmă din Liechtenstein.   Giorgiana Hosu este propunerea ministrului Cătălin Predoiu pentru funcția de procuror șef al Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT). Dan Hosu, soțul procuroarei antimafia, este directorul unei firme cu sediul în cartierul Cotroceni. Între 2011 şi 2019, mama Giorgianei Hosu, Suzana Rinu (80 de ani) a deţinut o pătrime din societate. Alte 25 de procente din capitalul social sunt deţinute de fiul vitreg al procuroarei DIICOT. Între 2011 şi 2016, un alt acţionar al firmei a fost o societate înregistrată în celebrul paradis fiscal Liechtenstein.   Dan Hosu a primit în 2018 un salariu de 89.000 de lei de la SC Centrul Internaţional pentru Despăgubiri SRL în calitate de director. La acest venit s-a adăugat o pensie de 124.000 de lei de la Ministerul de Interne, actualul director fiind poliţist până în urmă cu 11 ani. Deşi familia Hosu câştigă într-un an 430.000 de lei, adică 90.000 de euro, în declaraţia de avere cei doi apar săraci lipiţi pământului. Niciun teren, nicio locuinţă, niciun leu în bancă, nicio maşină. Din contră, au o datorie consemnată drept „credit consum” în valoare de 45.000 de lei.   Articolul integral pe EUROPA LIBERĂ