Conform prevederilor Ordonanţei de Urgenţă 148, care a fost înlocuită la sfârşitul anului trecut cu OUG 111, naşterea celui de-al doilea copil la mai puţin de doi ani de primul nu determina nicio plată suplimentară pentru respectiva mamă, în afară de indemnizaţia pentru primul copil, acordată pentru primul copil. Indemnizaţia pentru al doilea copil intra în plată doar după expirarea primului concediu maternal pentru perioada rămasă până la expirarea celui de-al doilea concediu maternal.
"Deşi pe legea veche nu s-a acordat până acum acel stimulent de 600 de lei pentru al doilea copil, noi am spus că din 1 ianuarie 2011 al doilea copil născut după această dată are acest stimulent de 600 de lei până când intră în plată indemnizaţia pentru al doilea copil. Nu am luat absolut nimic, am venit cu ceva în plus acestei legi. Am oferit cu ceva în plus şi am căutat o garanţie ca să stimulăm acele persoane care doresc să e se întoarcă la locul de muncă şi a fost definiţia pe care eu am pus-o în practică din prima zi a mandatului meu: orice metodă de stimulare privind întoarcerea la locul de muncă va fi susţinută de către ministrul Muncii", a declarat miercuri Ioan-Nelu Botiş, ministru al Muncii.


