money.ro
Piețe financiareMarian Manolache

Manifestaţii şi greve la Atena, primele în 2012

Publicat la 17.01.2012, 13:45:41

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Manifestaţii şi greve la Atena, primele în 2012

Aproape 7.000 de oameni au răspuns la apelul Frontului de luptă al muncitorilor (Pame), apropiat partidului comunist (KKE), defilând până la sediul Ministerului Muncii, din centrul capitalei, pentru a denunţa "guvernul plutocraţiei" şi "continuarea măsurilor antipopulare", aplicate pentru al treilea an consecutiv.

 

Un al doilea cortegiu de mii de persoane, sindicalişti din sectorul public şi privat, jurnalişti, profesori, angajaţi ai uzinei Hellenic Halyvourgia, aflaţi de trei luni în grevă, au mărşăluit până în piaţa Syntagma, în faţa clădirii parlamentului. "Nu îi vom lăsa să ne ucidă", "Interzicerea concedierilor, ştergerea datoriei", "Solidaritate cu greviştii, toţi suntem grevişti", se putea citi pe pancartele manifestanţilor.

 

Marţi, sindicatele din întreprinderi, bănci şi transportul în comun din Atena se află într-o grevă de 24 de ore, în timp ce angajaţii din presă, sector lovit puternic de criză, au încetat lucrul pentru 48 de ore.

 

Manifestaţiile s-au desfăşurat în cea mai mare parte paşnic, o singură persoană fiind rănită în piaţa Syntagma.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite