"Probabil că efectele negative se vor materializa pentru cel puţin următoarele 6 luni. Dacă la reducerea cheltuielilor discutăm de efecte negative pe termen scurt şi benefice pe termen mediu şi lung, pe partea de reducere de salarii şi creşteri de taxe, avem efecte negative pe termen scurt, mediu şi lung asupra procesului investiţional, asupra creşterii economice în următorii ani", este de părere economistul şef Raiffeisen Bank Ionuţ Dumitru.
Ionuţ Dumitru consideră că, dacă măsurile de austeritate vor fi implementate, nu va fi nevoie şi de o majorare de taxe. Pe de altă parte, Dan Manolescu, vicepreşedinte Camera Consultanţilor Fiscali spune că o creştere a TVA-ului şi a cotei unice este inevitabilă.
"Cred că se va întâmpla înainte de sfârşitul anului, nu cred că vom rezista doar cu reducerile de salarii şi pensii până la sfârşitul anului. Cred că vom avea o creştere de taxe. S-ar putea ca majorarea de TVA să nu fie la 24%, ci la 22%, iar în ceea ce priveşte cota unică rămâne de văzut", a spus vicepreşedintele Camera Consultanţilor Fiscali Dan Manolescu.
Economistul şef al BCR, Lucian Anghel, spune că în condiţiile impozitării câştigurilor din dobânzi, acestea vor creşte, însă inflaţia va fi pe un trend descendent.
"Cred că dobânzile vor fi un pic mai mari. Inflaţia se va reduce pentru că nu văd motive pentru majorări de preţuri. Cererea va fi afectată, iar consumul va fi mic", a explicat economistul şef BCR Lucian Anghel.
Manolescu, Camera Consultanţilor Fiscali: Taxele ar putea creşte până la sfârşitul anului (VIDEO)
Publicat la 28.05.2010, 05:21:57
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
Investitorii români reduc expunerea pe giganții tehnologici. Pariul pe AI, înlocuit cu energie, cipuri și infrastructură
Piețe financiare
Curs BNR valabil 8 octombrie 2026: 1 euro = 5.3501 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
