money.ro
🔔 Alerte
Piețe financiaremoney.ro

MAPDR va achita 500.000 de euro, pentru afilierea asociaţiilor agricole la cele din UE

Publicat la 01.03.2007, 14:40:03

Distribuie:WhatsAppFacebookX
MAPDR va achita 500.000 de euro, pentru afilierea asociaţiilor agricole la cele din UE
Urmărește money.ro pe Google News

Ministrul agriculturii, Dan Motreanu, a propus ca Ministerul Agriculturii să suporte integral taxa de 500.000 de euro, care trebuie achitată de asociaţiile de producători agricoli pentru a se afilia la organizaţiile profesionale europene.

'Dorim să ne implicăm activ în procesul de afiliere al asociaţiilor de producători din România la organizaţiile profesionale europene. Acest proces este unul deosebit de important deoarece structurile de lucru ale organizaţiilor profesionale europene au un cuvânt greu de spus în abordarea şi elaborarea politicilor agricole de la nivelul Uniunii Europene', a declarat, joi, pentru NewsIn, ministrul agriculturii Dan Motreanu.

Acesta a precizat că presiunile exercitate de organizaţiile de producători din Uniunea Europeană sunt extrem de importante, iar acesta este motivul pentru care trebuie şi România trebuie să fie reprezentată.

În cursul lunii februarie, a fost organizată Federaţia Naţională a Producătorilor Agricoli din România (FNPAR). Această federaţie va reprezenta România, în cadrul Comitetului Organizaţiilor Profesionale din Agricultura Uniunii Europene (COPA-COGECA).

Taxa de afiliere la COPA-COGECA este de 500.000 de euro, iar Ministerul Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR) doreşte să suporte integral această taxă.

Sursa: NewsIn

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite