Astfel, vor fi scoase la licitaţie fondurile Miceşti (Argeş), Motru Sec (Gorj), Vadu Veja (Neamţ), Nemţişor (Neamţ), Dămuc (Neamţ), Galu (Neamţ), Cacica (Suceava), Berchiseşti (Suceava).
Potrivit Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR), cel mai mic preţ de pornire îl are fondul Vadu Veja, respectiv 12,5 euro, iar cel mai mare este pentru fondul Cacica - 1.440,35 euro.
Pentru atribuirea dreptului de gestionare a faunei cinegetice asupra celor opt fonduri vor oferta în cadrul licitaţiei publice cu strigare Asociaţia Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi (A.V.P.S.) Roman, Ocolul Silvic Bisericesc Neamţ, A.J.V.P.S. Gorj, A.V.P.S. Şoimul, A.V.P.S. Egreta, A.V.P.S. “Pârâul Negru”, A.V.P.S. „Horia-Başta-Secuieni”, A.V.P.S. “Lebăda”, A.V.P.S. “Ghenu” A.V.P.S. „Diana Hunting”, A.V.P.S. „Bradul”, A.V.P.S. “Hăşmaşul Mare”, A.V.P.S. “Zimbru” Tg. Neamţ, A.V.P.S. “Hirschland”, Asociaţia “Steaua Carpaţilor”, Asociaţia “Jochey Club”, A.V.P.S. “Diana” Piteşti.
Licitaţia se va desfăşura la sediul MAPDR, începând cu ora 10.00.
Aceasta trebuia să se desfăşoare iniţial în data de 6 octombrie, însă a fost amânată, deoarece preşedintele comisiei, Ilie Mihalache, nu s-a prezentat.