Mediul de afaceri va fi sprijinit pentru introducerea inovării şi pentru formarea personalului. Intervenţiile vor stimula organizaţiile de cercetare şi întreprinderile pentru o mai bună poziţionare pe lanţul valoric al inovării, fiind create astfel premisele unui ecosistem în care este facilitată corelarea în termeni reali între nevoie şi oferta, cu utilizarea infrastructurilor existente, mai indică sursa citată.
De asemenea, se urmăreşte digitalizarea extinsă a tuturor interacţiunilor administrative cu cetăţenii, persoanele juridice pentru instaurarea unei e‑guvernări depline şi de care vor beneficia cetăţenii indiferent de tipul de serviciu public pe care îl accesează, indiferent de rezidenţă sau tipul de instituţie sau autoritate publică cu care interacţionează.
„A venit momentul în care putem spune oficial că începe era transferului în piaţă a rezultatelor cercetării. Odată cu aprobarea PCIDIF vom face un pas important spre consolidarea poziţiei competiţionale a economiei româneşti în context european şi, pe de altă parte, ne vom orienta resursele spre proiecte de interes strategice pentru România. Vorbim despre investiţii pentru soluţii în vederea obţinerea hidrogenului, producţia de semiconductori, tehnologiile viitorului (nanotehnologii, microelectronică, fotonică, materiale şi tehnologii de fabricaţie avansate) şi investiţii pentru dezvoltarea unui Hub de Inteligenţă Artificială. Avem o alocare şi pentru materializarea proiectului ALFRED (Advanced Lead Fast Reactor Demonstrator), proiect care are ca obiectiv construirea, până în 2030, a unui demonstrator european de reactor cu plumb. Proiectul, care presupune utilizarea tehnologiilor avansate cu emisii scăzute de dioxid de carbon. De asemenea, vom putea vorbi cu adevărat de digitalizarea marilor servicii publice. Toate aceste proiecte sunt gândite pentru a ne alinia la trendurile internaţionale, vor fi treceri treptate la sectoare cu valoare adăugată mare, care vor aduce cu adevărat dezvoltare pe termen lung”, a transmis ministrul Marcel Boloş, conform sursei menţionate.
PCIDIF beneficiază de o alocare totală de 2.201.488.236 euro şi va răspunde nevoilor de investiţii în vederea creşterii competitivităţii RO prin dezvoltarea ecosistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare şi a celui entreprenorial, inclusiv prin transformarea digitală a IMM-rilor, precum şi prin dezvoltarea serviciilor publice digitale pentru cetăţeni şi mediul de afaceri.

