Marcel Boloş vorbește despre sprijinirea IMM-urilor
Publicat la 08.03.2024, 17:36:48
Ministrul Finanţelor s-a întâlnit, vineri, cu preşedintele Băncii Europene de Investiţii, Nadia Calviño, cu care a discutat despre sprijinirea IMM-urilor, dar şi despre investiţii în transportul sustenabil, şcoli, spitale sau reţeaua de apă şi canalizare.
”România are parteneri importanţi care sunt gata să o sprijine pentru investiţii strategice. Banca Europeană de Investiţii este unul dintre ei. Un aspect pe care chiar preşedinta Nadia Calviño mi l-a reconfirmat astăzi, în cadrul unei vizite la Ministerul Finanţelor. Guvernul României s-a angajat să asigure un mediu propice pentru dezvoltarea şi prosperitatea IMM-urilor, prin intermediul unor politici şi programe care să faciliteze accesul la finanţare şi să promoveze antreprenoriatul”, a scris, vineri seară, pe Facebook, Marcel Boloş.
Ministrul Finanţelor, a anunţat că s-a discutat despre sprijinirea IMM-urilor, mai ales în termeni de eficienţă energetică.
”O altă temă a fost nevoia de a dezvolta oraşele mici, prin investiţii în transportul sustenabil, şcoli, spitale sau reţeaua de apă şi canalizare. Avem alături de noi BEI de Investiţii, care ne va fi alături pentru implementarea reformelor şi investiţiilor majore. Am amintit aici proiecte strategice în agricultură, irigaţii, infrastructură, educaţie şi sănătate”, a mai transmis ministrul.
Potrivit acestuia, în total, din 1991 şi până acum BEI a angajat finanţări de peste 19 miliarde euro pentru 193 de proiecte din România de la începutul operaţiunilor sale în ţară.
Ministrul mai precizează că rezultatele de anul trecut includ acorduri în valoare de peste 2 miliarde de euro pentru facilitarea accesului la finanţare pentru IMM-urile şi întreprinderile cu capitalizare medie din România.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa încetinește după startul spectaculos al săptămânii. BET scade marginal, iar lichiditatea rămâne redusă
Piețe financiare
Curs BNR valabil 9 octombrie 2026: 1 euro = 5.3470 lei. Leul câștigă ușor teren
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3501 lei, franc la 5.7355 lei

Piețe financiare
Ușoară corecție pe bursă după începutul excelent de săptămână

Piețe financiare
