„A fost această discuţie şi urmează să am o discuţie în coaliţie. Nu e foarte clar amendamentul şi vor să vină cu anumite lămuriri şi o să vină şi ei cu o propunere la liderii de grup. Mărirea taxelor locale sub nicio formă nu ajută bugetul de stat de unde se dau măriri de salarii sau pensii. Sunt două lucruri total diferite. Au o altă formulă şi viziune primarii de municipiu, iar AMR va face o propunere. Ştiţi foarte bine că această mărire pe proprietăţi care ajută bugetele locale a fost făcută acum trei luni de zile, prin ordonanţă de urgenţă. Primarii au venit şi au explicat tehnic că nu se poate face acest lucru. Ar fi o mărire până la 50%. Cu grila notarială lucrurile erau foarte clare, în funcţie de unde ai proprietatea. Acum se caută altă formulă ca să fie aplicabilă şi corectă”, a declarat Marcel Ciolacu, după şedinţa de luni a Consiliului Politic Naţional al PSD.
Chestionat câţi bani ar fi colectaţi la bugetul de stat prin această măsură de creştere a taxelor la nivel local, liderul social-democraţilor a răspuns: „Era estimarea făcută pe grila notarială ce ar fi dus aproape de 700 milioane euro”.
„Mai ales că avem un jalon în PNRR şi o recomandare a organismelor internaţionale penru că, în România, 2% din PIB reprezintă taxa pe proprietăţi. Media europeană este de 4%”, a completat Ciolacu.
Pe 20 septembrie, Marcel Ciolacu preciza că impozitarea proprietăţilor în funcţie de grila notarială ar putea fi amânată sau schimbată, dacă nu poate fi implementată în forma actuală.



