Premierul Marcel Ciolacu a repetat, luni, faptul că TVA nu va creşte. Acesta a subliniat că prin reducerea cheltuielilor bugetare în continuare şi o mult mai bună colectare a veniturilor se pot îndeplini angajamentele negociate cu reprezentanţii Comisiei Europene pe marginea planului fiscal de reducere a deficitului bugetar.
„Nu se măreşte TVA-ul. V-o spun: mă tatuez pe mână 'Nu se măreşte TVA'. Nu creşte nicio cotă unică. Cât este cota unică în România? (…) Veţi vedea că nu este nicio problemă. Anul viitor avem două lucruri: trebuie şi s-a renegociat - trebuiau venituri mai mari din PIB de 2,5 puncte procentuale şi am negociat să fie doar de 1,1 puncte procentuale. E sustenabil. Fiindcă acest lucru îl poţi face şi din reducerea cheltuielilor şi dintr-o mult mai bună colectare, ţinând cont că începem să ne apropiem cu digitalizarea, dar şi cu o gestionare a banului public mult mai bună. Şi o repet, cel puţin în zona de sănătate şi mi-aş dori şi în zona de educaţie, unde sunt cele mai mari cheltuieli în acest moment în România, să fie achiziţiile centralizate, la nivelul Ministerului de Finanţe. O seringă trebuie să coste la fel şi la Cluj, şi la Buzău", a declarat Ciolacu, potrivit Agerpres.





