Preşedintele Partidului Social Democrat, Marcel Ciolacu, a vorbit despre „echitate socială” într-o „perioadă complicată”, în contextul discuțiilor despre creșterea pensiilor. El spune că nu poate accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei, iar o pensie de 18.000 de lei să crească cu 2.700 de lei, adică de zece ori mai mult.
„Eu am vrut o discuţie mai amplă, mai aşezată şi mai profesionistă. Am rămas la nivelul discuţiei de procente: 15, 16, 10. Eu reprezint un partid social democrat. Îmi cer scuze, am altă abordare. Nu pot accepta ca o pensie de 1.800 de lei să se mărească cu 270 de lei şi o pensie de 18.000 de lei să se mărească cu 2.700 de lei. Mai exact, de zece ori faţă de cel cu pensia de 1.800 de lei. Stabilim anvelopa şi venim şi avem grijă ca toată lumea să treacă de această perioadă complicată fără eforturi foarte mari”, a spus Ciolacu, citat de Agerpres.
„E foarte simplu să facem ca pe timpul lui Ceauşescu, un pauşal, şi să punem pe toată lumea la egalitate. Nu este corect. Eu merg pe doctrina pe care o reprezintă PSD. Eu am o obligaţie ca lider al PSD să am grijă de cei cu venituri, de exemplu, sub 4.000 de lei. Cu toţii trebuie să trecem această perioadă complicată. Se numeşte echitate socială”, a precizat Ciolacu, în cadrul unei conferinţe de presă.
Preşedintele PSD şi-a exprimat regretul legat de faptul că discuţia privind creşterea pensiilor a fost dusă „într-o zonă foarte empirică”. El a menţionat că, după discuţiile privind compensarea pe energie, ministrul Finanţelor va preciza ce sumă poate fi alocată măririlor de pensii. „În primul rând, vreau să închidem şi să vedem care este efortul bugetar pentru compensare pe energie. Din calculele noastre, ne încadrăm cu aceste compensări şi ştiţi foarte bine că există o supraimpozitare, deoarece este un venit excepţional. De aceea, şi aceste compensări, şi aceste legi şi ordonanţe sunt pe perioadă limitată de timp. După ce încheiem acest capitol, va veni ministrul de Finanţe care va spune ce sumă poate aloca măririlor de pensii. Îmi doresc, la fel ca şi restul colegilor, să venim cu o majorare cât mai mare”, a spus Ciolacu.




