”Preţurile au luat-o razna în timp ce Cîţu se visează iar pe calul alb al creşterii economice! Istorică este doar prăbuşirea galopantă a puterii de cumpărare a românilor. Facturi la energie cu 17% mai mari, combustibil cu 9% mai scump şi preţuri până la cer la alimentele de bază. Plus o inflaţie de peste 3% care a făcut franjuri veniturile şi aşa îngheţate de premierul Cîţu. Asta e realitatea”, a scris, marţi, pe Facebook, Marcel Ciolacu.
Acesta apreciază că ”ce este de reţinut din comunicatul INS este doar că, după un an de pandemie, economia României este sub primul trimestru din 2020, când a fost lockdown”.
”Halal performanţă, Cîţu”, a mai scirs liderul PSD.
Produsul Intern Brut al României a crescut, în termeni reali, în primul trimestru al anului cu 2,8%, faţă de trimestrul IV din 2020, iar faţă de acelaşi trimestru din anul 2020 a scăzut cu 0,2% pe seria brută şi nu a înregistrat nici o modificare pe seria ajustată sezonier, potrivit estimărilor "semnal" anunţate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS).



