După Statele Unite şi Franţa, Londra, capitala europeană a finanţelor, atacă primele bancherilor care au încurajat prea mult timp „asumarea de riscuri excesive”, potrivit declaraţiilor ministrului britanic de finanţe, Alistair Darling.
„În trecut, o primă era ceva special, un premiu pe care îl primea cineva pentru că a muncit din greu. Cu trecerea anilor, însă, numeroşi bancheri au ajuns să considere prime foarte importante ca pe un venit, iar aşa ceva pur şi simplu nu mai poate să dureze”, a declarat Darling, la postul de televiziune BBC One.
Oficialul britanic a anunţat, de asemenea, lansarea unei „anchete independente care va analiza modul în care sunt gestionate băncile”, potrivit unui articol publicat în Sunday Telegraph. Astfel, vor fi făcute recomandări cu privire la „eficacitatea administrării riscurilor de către conducerea băncilor şi mai ales referitor la impactul remuneraţiei asupra asumării de riscuri”, a explicat Darling.
Anunţul survine în contextul în care, potrivit aceleiaşi publicaţii, Royal Bank of Scotland (RBS) se pregăteşte să anunţe acordarea unor prime de 1 miliard de lire sterline (1,14 miliarde euro).



