money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Marea Britanie: şase trimestre de recesiune. Restul lumii îşi revine

Publicat la 25.10.2009, 22:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Marea Britanie: şase trimestre de recesiune. Restul lumii îşi revine

Potrivit datelor preliminare furnizate de biroul naţional de statistică (Office for National Statistics), produsul intern brut (PIB) s-a contractat cu 0,4% în trimestrul al treilea al acestui an, faţă de cel precedent, şi cu 5,2% faţă de perioada similară a anului trecut. Datele preliminare sunt cu atât mai dezamăgitoare, cu cât erau aşteptate primele semne ale ieşirii din recesiune.

Prin această scădere, produsul intern brut al Marii Britanii a ajuns să fie mai mic decât al Italiei. Potrivit calculelor Citigroup, economia britanică a generat în jur de 347,5 miliarde de lire sterline, în vreme ce aceea italiană 350 miliarde de lire sterline. În urmă cu mai bine de un deceniu, în 1987, când acest lucru s-a mai întâmplat, italienii au celebrat momentul numit “Il Surpasso” la fel ca în cazul unei victorii la fotbal, aminteşte The Independent.

Faptul că economia întârzie să iasă din recesiune îi va oferi foarte puţine argumente actualului premier, Gordon Brown, în încercarea sa de a se impune împreună cu Partidul Laburist, al cărui lider şi este, în alegerile de anul viitor. Cum nimic nu pare să se schimbe radical în următoarele trei trimestre, se aşteaptă ca laburiştii să părăsească puterea, întorcându-se în Opoziţie, după doisprezece ani, lăsând locul conservatorilor.

Aceştia s-au grăbit să iasă la rampă cu noi critici aduse guvernului şi nu au ezitat să aducă deja în discuţie problematica economică. “Gordon Brown a pretins că Marea Britanie va trece prin criză mai bine decât alte state. Acum, descoperim să economia noastră a ajuns mai mică decât cea a Italiei”, a spus premierul nominalizat al conservatorilor, George Osborne, şeful aşa-numitului “Guvern din umbră”. La începutul deceniului, economia britanică era cu 35% mai mare decât cea a Italiei.

Economia Marii Britanii va fi, după toate probabilităţile, ultima din zona dezvoltată care va ieşi din recesiune. Pe continent, Germania şi Franţa au revenit deja pe plus - ambele economii au înregistrat în trimestrul al doilea al acestui an o creştere de 0,3%.

La celălalt căpăt al lumii, Japonia a ieşit, şi ea, din recesiune, tot în trimestrul al doilea al acestui an, când a înregistrat, faţă de trimestrul precedent o creştere de 0,6%.

Peste ocean, în Statele Unite, unde datele privind produsul intern brut în trimestrul al treilea vor fi date publicităţii până la finele acestei săptămâni, se aşteaptă o creştere de 3,2% faţă de cel precedent, în cel mai rapid ritm din ultimii doi ani, ca efect al măsurilor de stimulare a consumului implementate de administraţia Obama.

Rusia, singura mare economie emergentă care a suferit contracţie economică în cazul acestei crize, a ieşit din recesiune, înregistrând în trimestrul al treilea o creştere de peste 2%, potrivit ministrului de Finanţe de la Moscova. China îşi continuă ritmul pozitiv, înregistrând o creştere de 8,9% în trimestrul al treilea, faţă de perioada similară a anului trecut, deşi din ce în ce mai multe voci, precum cea a lui Stephen Roach, preşedinte al Morgan Stanley Asia, avertizează asupra faptului că acesta nu va putea fi menţinut, după ce stimulii vor fi retraşi.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite