Marea Neagră, nouă rută opţională pentru migranţi: "Ar pleca direct din porturile turceşti înspre Bulgaria şi România"
Publicat la 18.09.2015, 03:35:09
Așa cum ne obițnuiseră, refugiații din Orientul Mijlociu mergeau spre Occident pe traseul Turcia – Grecia – Macedonia – Serbia – Ungaria. Cum oficialii de la Budapesta au implementat noi reguli în privința stopării afluxului de imigranți, aceștia ar putea apela la o altă rută, cea prin Marea Neagră.
Astfel, România ar fi direct vizată de criza imigranților.
“Ar pleca direct din porturile turceşti înspre Bulgaria şi România, pe mare, folosind în primul rând modul clasic de transport, adică ambarcaţiuni mici pescăreşti supra-aglomerate şi pe care traficanţii, în momentul apropierii navelor de patrulare, le sabordează, obligând autorităţile, conform dreptului internaţional al mării, la salvarea tuturor pasagerilor. Sau, pentru transporturi mai mari de persoane, se poate folosi traficul existent de vase Ro-Ro sau transportatoare de containere, adică utilizând pentru traficul de persoane reţelele deja existente ale crimei trans-naţionale organizate pentru traficul de narcotice sau arme”, explică Cristian Unteanu într-un articol pentru Adevărul.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Europa
Locuințe mai accesibile pentru tineri? Planul care ar putea schimba piața europeană

Europa
Probleme în Marea Neagră: trei nave comerciale lovite în două zile. Ursula von der Leyen: „Inacceptabil”

Europa
Șoferii din Europa, loviți de o nouă propunere în dezbatere- 100 km/h pe toate autostrăzile! Limitele de viteză diferă spectaculos în UE

Europa
Europa, țintă a războiului Rusiei. Drone, sabotaje și atacuri asupra rutelor care susțin Ucraina

Europa
