La 31 iulie 2014, din cele peste 19 miliarde de euro puse la dispoziţie de Uniunea Europeană, în perioada 2007-2013, sub formă de fonduri structurale şi coeziune, doar 35,5% ajunseseră efectiv în România.
Cu alte cuvinte, în primii şapte ani şi jumătate după intrarea în UE, am reuşit să cheltuim doar o treime din sumele alocate de Bruxelles pentru reducerea diferenţelor dintre noii şi vechii membri. Unii ar putea spune că veştile nu sunt neapărat rele, scrie capital.ro. Că, oricum, primii ani i-am pierdut cu lungile şi complicatele procese de constituire şi acreditare a autorităţilor de management pe fiecare program sectorial în parte. Sau că programul în sine a fost un succes, având în vedere că au fost depuse proiecte în valoare de nu mai puţin de 73 de miliarde de euro, s-au aprobat proiecte de 21,8 miliarde de euro (cu două miliarde şi jumătate peste suma alocată) şi s-au semnat, până în prezent, contracte de finanţare de 19,5 miliarde de euro (din nou, mai mult decât banii pregătiţi de Bruxelles).


