Patronul lui Poli Timişoara, Marian Iancu, a declarat joi, pentru NewsIn, că va trimite în teren, duminică, în meciul cu Dinamo, satelitul formaţiei bănăţene, deoarece este supărat că Artiom Karamian a primit două etape de suspendare în urma eliminării din meciul cu Rapid.
"I-au dat două etape lui Karamian? Atunci vom intra cu Poli II la meciul cu Dinamo. Eu nu sunt Copos, eu sunt om serios, deci aşa voi face", a declarat Marian Iancu.
Artiom Karamian a primt, joi, două etape de suspendare după ce l-a lovit cu mingea pe arbitrul partidei Rapid-Poli Timişoara, Sebastian Colţescu.
George Copos a spus înaintea partidei Rapid-Poli Timişoara că nu va deplasa echipa la Craiova, în cazul în care vor fi obligaţi să joace pe stadionul Ion Oblemenco meciul cu bănăţenii. Până la urmă, Rapid a mers la Craiova şi a câştigat cu 2-0 în faţa lui Poli Timişoara.





