Marian Oprişan a pierdut, miercuri, funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Vrancea, după ce consilierii, cu excepţia celor ai PSD, au votat în unanimitate, într-o şedinţă extraordinară, pentru eliberarea lui din funcţie, potrivit agentiei NewsIn.
Cei 22 de consilieri judeţeni care au luat această decizie aparţin PNL, PD, PNG, PC, iar cei zece consilieri ai PSD au absentat de la şedinţa extraordionară. Aceasta s-a desfăşurat într-o sală a Ateneului Popular, deoarece Marian Oprişan a refuzat să pună la dispoziţie sala Consiliului Judeţean.
Proiectul de hotărâre privind eliberarea lui Marian Oprişan din funcţia de preşedinte a CJ preciza că este vorba de o sancţiune, în conformitate cu statutul aleşilor locali şi invoca, printre motive, prejudiciile aduse Consiliului din cauza dosarelor la DNA.
Şeful instituţiei vrâncene este acuzat de consilieri de gestionarea frauduloasă a fondurilor, achiziţionarea fără mandat din partea CJ a Complexului Căprioara, plata unui avocat personal din banii publici, atitudine jignitoare faţă de aleşii locali şi ziarişti, precum şi neaplicarea unor hotărâri ale Consiliului Judeţean. Marian Oprişan, care nu a participat la şedinţă, a declarat că aceasta este ilegală, instrumentată de "coaliţia portocalie" şi că, în consecinţă, nu va da curs deciziilor adoptate de cei 22 de consilieri.
Marian Oprişan a fost vicepreşedinte al CJ Vrancea în perioada 1992-1996, apoi preşedinte timp de un an, iar din 1997 până în 2000 a ocupat postul de vicepreşedinte al instituţiei,iar din 2000 până în prezent a deţinut fotoliul de preşedinte al CJ.
Marian Oprişan a fost trimis în instanţă, de către procurorii anticorupţie, într-un dosar, şi este anchetat de DNA, în alt dosar, ambele referitoare la deturnări de fonduri şi folosirea funcţiei în scopuri personale.



