Vanghelie şi-a justificat gestul argumentând că preşedintele de onoare al PSD are întotdeauna dreptate, apreciere întâmpinată cu aplauze de către cei din sală. Vanghelie i-a dat dreptate lui Iliescu în ceea ce priveşte faptul că durează foarte mult până când un politician adevărat se formează, fiind deschis către noile generaţii.
Vanghelie i-a mai îndemnat pe tinerii din PSD să aibă demnitate, adăugând că "minciuna nu ţine la infinit".
''Îi cunosc pe cel puţin 30% dintre cei din sală ca în urma unei radiografii, ştiindu-le calităţile şi defectele'', a spus el.
Vanghelie a salutat prezenţa în sală a lui Adrian Năstase, însă, realizând că a greşit, s-a corectat şi a precizat că de fapt este vorba de Andrei Năstase, fiul fostului premier. Marian Vanghelie a fost de părere că Adrian Năstase este o adevărată "instituţie în cadrul PSD", a admis că nu a fost mereu fanul fostului premier, dar a adăugat că toţi trebuie să recunoască meritele şi contribuţia lui Năstase pentru partid.
Primarul sectorului 5 şi-a exprimat speranţa că în urma alegerii europarlamentarului Cătălin Ivan în fruntea filialei PSD sector 1 va fi mulţumit 100% de activitatea acesteia.
Vicepreşedintele PSD Titus Corlăţean a transmis participanţilor salutul preşedintelui partidului, premierul Victor Ponta, precizând că reuniunea social-democraţilor din sectorul 1 este una importantă deoarece în astfel de situaţii se face bilanţul politic şi se pun bazele organizării viitoare.
El a subliniat că este necesară construirea unei echipe puternice, a unei organizaţii eficace.
Organizaţia PSD sector 1 îşi alege sâmbătă conducerea, preşedintele interimar al organizaţiei Cătălin Ivan fiind şi unicul candidat la şefia filialei.
Dintre cei 540 de membri de partid convocaţi sunt prezenţi 501.
La eveniment sunt prezenţi preşedintele de onoare al PSD, Ion Iliescu, vicepreşedintele PSD şi preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu.


