În cursul dimineţii, Rajoy va depune jurământul în Palatul Zarzuela, în prezenţa monarhului, a reginei Sofia, a fostului şef al executivului, socialistul José Luis Rodríguez Zapatero, a preşedinţilor celor două camere ale legislativului, Jesús Posada şi Pío García Escudero, a preşedintelui Curţii Constituţionale, Pascual Sala, precum şi a preşedintelui Tribunalului Suprem şi al Consiliului general al puterii judecătoreşti, Carlos Dívar.
Ulterior, el se va deplasa la Palatul Moncloa, la sediul guvernului, unde va fi primit de şeful de cabinet al lui Zapatero, José Enrique Serrano, care îi va arăta clădirea. În cele din urmă, Rajoy va reveni la Palatul Zarzuela, îi va comunica regelui structura guvernului său şi ulterior o va anunţa şi presei.


