Ministerul Economiei propune înfiinţarea unei comisii interministeriale care să negocieze cu marii consumatori de energie din ţară, astfel încât aceştia să îşi stabilească un plan de reducere a consumului energetic, în schimbul unor ajutoare de stat, a declarat, directorul ARCE, Corneliu Rotaru.
"Ministerul Economiei şi Comerţului (MEC) ar fi trebuit să fie negociatorul principal între Guvern şi operatorii economici care au un consum mare de energie, pentru stabilirea unor scheme de ajutor în schimbul unor investiţii pentru reducerea consumului de energie. Însă MEC a propus formarea unui grup interministerial în acest sens", a declarat, miercuri, Corneliu Rotaru.
În contextul unui seminar privind oportunităţile de încheiere a unor acorduri pe termen lung privind reducerea consumului energetic, între Guvern şi marii consumatori industriali, reprezentanţii Agenţiei Române pentru Conservarea Energiei (ARCE) au explicat importanţa acordării unor facilităţi fiscale şi a unor ajutoare financiare din partea statului, după modelul implentat în Olanda.
Experţii firmei de consultanţă SenterNovem au precizat că, în urma implementării acordurilor pe termen lung în Olanda în perioada 1989-2000, rezultatul a fost reducerea cu 22% a consumului energetic în industrie, procent care poate fi atins şi în România dacă această măsură va fi aplicată cu succes. "Guvernul a acordat facilităţi fiscale şi sprijin financiar sectorului privat din industrie, în timp ce marii consumatori de energie au venit cu propriile planuri de eficientizare energetică", a punctat Larry Wijshoff, reprezentant al firmei.


