money.ro
Piețe financiaremoney.ro

Marile banci comerciale invitate la reuniunea G7

Publicat la 09.04.2008, 21:00:00

Urmărește money.ro pe Google News
Distribuie:WhatsAppFacebookX
Marile banci comerciale invitate la reuniunea G7

Reuniunea de lucru a G7, care va avea loc la finele acestei saptamani, maine, este dedicata in exclusivitate aspectelor privind coordonarea politicilor monetare si economice. “Sunt multe nisipuri miscatoare la nivelul pietei internationale si, in aceste conditii, principalul obiectiv al reuniunii este sa ia in discutie acei pasi care sa contribuie la reducerea riscurilor”, a declarat, sub protectia anonimatului, un inalt oficial din ministerul nipon de Finante. Potrivit sursei citate de Reuters, numele celor zece banci internationale ai caror reprezentanti vor participa la reuniunea Grupului vor fi cunoscute abia maine.

“Aprope zece persoane din cadrul institutiilor financiare private vor fi invitate sa isi prezinte punctele de vedere asupra problemelor care au generat actuala criza financiara si a solutiilor pe care le intrevad”, a mai precizat sursa.

Europenii au cerut recent ca toate categoriile de companii care activeaza in zona creditelor si investitiilor sa fie constranse sa dezvaluie valoarea activelor pe care le detin in zone expuse crizei de lichiditate. In cadrul reuniunii se va lua in discutie, cu siguranta, propunerea Forumului pentru Stabilitate Financiara, aceea de a fi creata, pana la sfarsitul anului, o echipa de supraveghere a celor mai mari banci internationale. “In principal, urmarim sa strangem cat mai multe date semnificative privind operatiunile transfrontaliere ale companiilor financiare care conteaza pe piata internationala”, a subliniat Joerg Asmusen, directorul Departamentului de Finante Internationale din cadrul Ministerului german al Economiei, membru al Forumului.

Fondul Monetar International a avertizat recent ca pierderile potentiale cauzate de criza internationala a creditului ar putea depasi suma de 945 miliarde dolari, putand insuma chiar si un trilion. O veste buna din zona sectorului bancar vine, inaintea reuniunii G7, din partea Citigroup, care a reusit sa vanda obligatiuni si datorii in valoare de 12 miliarde dolari. Cumparatorul este un grup de companii financiare din care fac parte Apollo, Blackstone si TPG. Operatiunea ii va ajuta pe cei de la Citigroup sa isi reduca expunerea in zona creditelor neperformante, estimata, la finele anului, la 43 miliarde dolari.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește money.ro pe Google News

Articole înrudite