Citeşte şi Statele zonei euro vor contribui cu 80 mld euro la un pachet de 110 mld euro pentru Grecia
Institutul Finanţelor Internaţionale (IIF), grup de lobby care reprezintă unele dintre cele mai mari bănci din lume, a anunţat luni că susţine programul de ajustări bugetare pe trei ani adoptat de Grecia şi acompaniat de ajutor extern de la statele din zona euro şi FMI.
Surse bancare au declarat anterior pentru Reuters că directorul general al Deutsche Bank, Josef Ackermann, totodată preşedinte al IIF, ajută la coordonarea eforturilor sectorului privat pentru susţinerea măsurilor de bailout din Grecia.
Statul elen a convenit să aplice măsuri dure de austeritate în următorii trei ani pentru a obţine un ajutor extern de 110 miliarde euro de la statele din zona euro şi FMI.
"Ţinând cont de importanţa contribuirii la reconsolidarea încrederii şi stabilităţii, în situaţia care s-a creat în jurul Greciei, membrii Consiliului IIF au convenit să-şi joace rolul în susţinerea guvernului elen şi a băncilor greceşti. Este în interesul colectiv al instituţiilor (reprezentate de IIF), al tuturor părţilor interesate, al Greciei şi al sistemelor financiare din Europa şi din întreaga lume, iar toţi, inclusiv băncile şi investitorii, trebuie să evalueze schimbarea situaţiei din Grecia ca urmare a măsurilor solide şi a pachetului substanţial de sprijin", se arată într-un comunicat al IIF.
Potrivit Financial Times Deutschland, grupurile de asigurare Allianz şi MunichRe vor contribui de asemenea la pachetul de bailout al Greciei.
Marile bănci internaţionale vor susţine băncile elene în timpul bailout-ului
Publicat la 03.05.2010, 08:08:52
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3527 lei, franc la 5.7285 lei

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
