Una dintre cele mai controversate povești de dragoste din lumea artei este reînviată la Artmark, cu ocazia Licitației Memorabilia - Muzică și Poezie, de sâmbătă, 21 septembrie, când sunt scoase la licitație o serie de piese de colecție rare, mărturii din viața soților George Enescu și Maruca Cantacuzino, se arată într-un comunicat remis Money.ro.
Licitația Artmark aduce în prim-plan testamentul Mariei Cantacuzino Enescu, manuscris în plic original, cu sigiliul familiei Cantacuzino, redactat chiar de principesă la Tescani, la data de 14 iulie 1946 (preţ de pornire: 500 de euro). Momentul este deosebit de important: "Ultima Dorință" este exprimată în scris cu puțin timp înainte ca cei doi să plece la Paris, fugind astfel din calea regimului comunist instaurat. Maria Cantacuzino dorea să fie înmormântată la moșia sa din Tescani, alături de compozitor, în cadrul unei ceremonii simple. În același timp, principesa cere „să se facă pomeni și daruri cât mai multe și mai largi". Textul este depus într-un plic sigilat cu sigiliul familiei Cantacuzino în mâinile administratorului domeniului Tescani și datat.
O altă piesă rară de colecție din sfera muzicii o reprezintă un fragment din partitura originală a lui George Enescu la Simfonia a II-a (preţ de pornire: 2.200 de euro). Manuscrisul original este redactat de compozitor cu cerneală neagră pe un portativ tipărit de format mare și cuprinde indicațiile autorului pentru orchestră, precum și semnătura olografă a lui George Enescu. În partea dreaptă a partiturii este atașat un desen în laviu, înfățișându-i pe soții Enescu și Maruca Cantacuzino, cu semnăturile olografe ale acestora, ceea ce demonstrează că partitura a fost dăruită de cei doi unui apropiat.
Licitația Artmark ne amintește că Regina Elisabeta a României a excelat nu doar ca scriitoare, publicând o operă consistentă sub pseudonimul Carmen Sylva, ci și ca muziciană. Manuscrisul piesei intitulate „Junge Schmerzen" (Suferință timpurie - preţ de pornire: 400 de euro), compusă pe propriile versuri și cuprinzând indicațiile de interpretare ale reginei, este localizat temporal și spațial: 7 iulie 1880, Sinaia. Piesa a fost susținută la Castelul Peleș, în cadrul unei serate muzicale organizate de regină.



