”Expert Insolvenţă SRL, în calitate de administrator judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, anunţă finalizarea tranzacţiei prin care Termocentrala Mintia este cumpărată de Mass Global Energy Rom, parte a Mass Group Holding, un important producător global de energie care deţine capacităţi de peste 8500 MW”, se arată într-un comunicat d epresă de marţi.
Potrivit documentului citat, Termocentrala a aparţinut Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA, care, aflată în procedură de insolvenţă, a valorificat-o în cadrul unei licitaţii publice din data de 26 august 2022.
Tranzacţia în valoare totală de 91.236.832,87 euro, exclusiv TVA, a fost achitată în două tranşe, respectiv 10 milioane euro la înscrierea la licitaţia publică şi 81 milioane euro la 27 decembrie 2022, după ce condiţiile solicitate de cumpărător au fost îndeplinite de către CNTEE Transelectrica SA şi SNTGN Transgaz SA.
”Ne bucurăm că tranzacţia a fost realizată la timp şi astfel, Termocentrala Mintia, un activ de importanţă strategică pentru România, va rămâne pe harta energetică a ţării noastre şi va fi dezvoltată în continuare pentru a avea o capacitate de producţie mai mare. În următorii ani, termocentrala va trece printr-un proces amplu de dezvoltare ce implică investiţii de peste 1 miliard de euro, locuri noi de muncă pentru locuitorii din zonă şi o producţie de cel puţin 1.290 MW”, a precizat Emil Gros, asociat coordonator al Expert Insolvenţă SPRL, administratorul judiciar al Societăţii Complexul Energetic Hunedoara SA.



