MasterCard şi-a dublat câştigurile în primul trimestru, la 447 milioane dolari
Publicat la 29.04.2008, 13:24:01
Compania, cu sediul la Purchase, New York, a afişat un profit net trimestrial de 446,9 milioane dolari, echivalentul a 3,38 dolari/acţiune, faţă de 214,9 milioane, sau 1,57 dolari/acţiune, cât înregistrase cu un an în urmă.
Veniturile nete au însumat 1,2 miliarde dolari în primul trimestru din 2008, în creştere cu 29,2% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
Variaţiile de curs de schimb valutar - mai ales cele ale euro şi ale realului brazilian faţă de dolar - au contribuit cu 5,1% la creşterea veniturilor nete în primul trimestru, potrivit paginii de internet a companiei.
"Regiunile din afara Statelor Unite - cum ar fi America Latină, sudul Asiei, Orientul Mijlociu şi Africa - generează o creştere semnificativă, iar volumele transferurilor peste graniţă au rămas mari, deoarece deţinătorii de carduri continuă să călătorească şi preferă să folosească mijloace de plată electronice mai mult decât alte forme de plată", a comentat preşedintele-director executiv al MasterCard, Robert W. Selander.
Sursa: NewsIn
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
BREAKING. Bursa de la București explodează luni: BET urcă peste 4%, iar Cris-Tim câștigă aproape 15%
Piețe financiare
Curs BNR valabil 6 octombrie 2026: Euro scade la 5.3306 lei. Leul se apreciază

Piețe financiare
Bursa americană pierde din amploare. S&P 500 scade, în timp ce banii se concentrează pe AI, cipuri și energie
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3447 lei, franc la 5.7347 lei
Piețe financiare
