La eveniment au luat parte Alteţa Sa Regală Prinţul Moştenitor al Norvegiei şi ministrul norvegian al Transporturilor, Liv Signe Navarsete. Mazda va furniza mai multe autovehicule cu specificaţii norvegiene pentru proiectul HyNor în sistem de închiriere, la începutul acestei veri.
"Mazda oferă acest model şi în Japonia, însă pentru proiectul HyNor vehiculele au fost modificate pentru a fi compatibile cu cerinţele europene din Norvegia, fiind echipate cu volan pe partea stângă şi transmisie manuală. RX-8 Hydrogen RE reprezintă rezultatul a 18 ani de cercetare şi dezvoltare Mazda în domeniul utilizării hidrogenului drept combustibil. Autovehiculul foloseşte un motor rotativ hibrid, care permite trecerea de la hidrogen la benzină acolo unde nu există infrastructură pe hidrogen", se arată în comunicatul Mazda.
Această tehnologie este doar unul dintre proiectele Mazda destinate protejării mediului, integrate in strategia “Sustainable Zoom-Zoom”, care include şi alte soluţii inovatoare, precum noile generaţii de motoare diesel şi sistemul de economisire a consumului de combustibil denumit i-STOP.
HyNor este o iniţiativă unică a industriei norvegiene, demarată în 2006, menită să demonstreze implementarea concretă în viaţa reală, pe traseul dintre Oslo şi Stravanger, a unei infrastructuri axate pe energie obţinută din hidrogen. Proiectul include toţi paşii necesari pentru dezvoltarea unei societăţi bazate pe hidrogen şi adaptate condiţiilor locale.


