money.ro
🔔 Alerte
Actualitatemoney.ro

McAfee acuza Microsoft de lipsa de cooperare cu producatorii independenti de antivirus

Publicat la 03.10.2006, 10:37:59

Distribuie:WhatsAppFacebookX
McAfee acuza Microsoft de lipsa de cooperare cu producatorii independenti de antivirus
Urmărește money.ro pe Google News

Al doilea producător mondial de soluţii antivirus, McAfee, a atacat compania Microsoft şi viitorul său sistem de operare Vista, acuzând-o de lipsă de colaborare cu companiile producătoare de soluţii antivirus şi de dorinţă de a impune consumatorilor propriile produse de securitate, conform NewsIn.

"Pentru prima dată compania Microsoft a tăiat accesul la propriul sistem editorilor independenţi de cod, în acelaşi timp integrând în Vista propriul sistem de securitate, ce nu mai poate fi dezactivat chiar dacă consumatorul doreşte să folosească produse alternative", a precizat directorul general al McAfee, George Samenuk.

Încă de la sfârşitul lunii septembrie, principalul producător mondial de soluţii antivirus, Symantec (cu o cotă de piaţă de 53%), responsabil de producerea antivirusului Norton, a reproşat grupului Microsoft că neagă accesul editorilor de programe de securitate la datele necesare pentru a permite crearea de soft compatibil pentru viitorii utilizatori ai sistemului de operare Vista.

Microsoft doreşte să integreze în cadrul Windows Vista "un centru de securitate" care, contrar versiunilor precedente ale Windows, nu va putea fi eliminat şi înlocuit cu soluţii independente de securitate, a avertizat Symantec.

În luna martie, Comisarul European al Concurenţei, Neelie Kroes, a avertizat gruparea Microsoft că noul sistem de operare Vista, ce va fi comercializat începând cu anul 2007, riscă să încalce prevederile europene ale concurenţei, mai ales în ceea ce priveşte sectorul securităţii sistemelor.

Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.

Newsletter zilnic money.ro

BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

Urmărește pe Google NewsAdaugă ca sursă preferată

Articole înrudite