Senatorul John Courson, fost membru al Comitetului National Republican, a urmarit de aproape aceasta lupta, pentru ca facea parte din grupul elitei republicane care il sprijinea pe Bush. Acum, insa, Courson a fost maestrul de ceremonii la reuniunea de campanie a lui McCain din Columbia. Courson a fost doar unul dintre cei sase parlamentari conservatori care s-au declarat fosti sustinatori ai lui Bush care au decis sa-l sprijine acum pe McCain. Laudele lor au fost menite sa demonstreze cat de departe a ajuns McCain dupa opt ani, imbratisand ideile conservatoare ale republicanilor. In aceasta campanie, multi ar fi avut posibilitatea sa-si ofere sprijinul altcuiva decat lui McCain. Dar, asa cum spunea reputatul senator Lindsey Graham, “am avut la dispozitie opt ani pentru a-l cunoaste pe John” si, poate, de a reflecta asupra deciziei pe care a luat-o Carolina de Sud in 2000, de a-l respinge si de a-l vota pe Bush.
Pentru a incuraja aceasta reorientare, echipa de campanie a lui McCain l-a inconjurat pe candidat cu oameni care, in mod simbolic, intaresc mesajul ca McCain face parte din curentul dominant din Partidul Republican. Senatorul a fost flancat de doua simboluri ale miscarii conservatoare - senatorul de Oklahoma Tom Coburn si fostul parlamentar de New York. Coburn este un erou pentru doua feluri de republicani: cei care cred ca avortul este un lucru odios si cei pentru care cheltuielile federale prea mari sunt aproape la fel de grave ca esecurile morale. Kemp este si el un adept al reducerii cheltuielilor. McCain este bine cunoscut pentru opozitia sa fata de orice tip de cheltuieli “neesentiale”. Bucurandu-se de atata sprijin, lui McCain ii vine, probabil, greu sa creada ca toate acestea i se intampla lui in statul Carolina de Sud. Indiferent de rezultat, campania este foarte diferita de cea de acum opt ani.



