McCain l-ar vrea pe Warren Buffet la conducerea Trezoreriei
Publicat la 03.10.2008, 09:02:44
Warren Buffet şi fostul şef eBay, Meg Whitman sunt personalităţile pe care republicanul John Mc Cain contează ca potenţiali secretari ai Trezoreriei, în cazul în care va câştiga alegerile. Criza financiară şi planul de 700 de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor sporesc interesul opiniei publice faţă de un post care nu era, tradiţional, ministerul vedetă al unie administraţii. Acum însă toată lumea vrea să ştie cine i-ar putera lua locul lui Paulson, dacă acesta va fi, în cele din urmă, înlocuit în cazul în care republicanii vor păstra Casa Albă.
"Cred că va fi cineva pe care americanii să îl recunoască, să le inspire încredere şi optimism", a spus senatorul de Arizona. "Oameni ca (preşedintele Cisco) John Chambers, Meg Whitman sau Warren Buffett", a continuat el. McCain a spus că va alege un republican sau un democrat respectat pentru a conduce Trezoreria. Buffett, în vârstă de 78 de ani, îl sprijină oricum pe Barak Obama, contracandidatul lui McCain. Întrebat de performanţa lui Bernanke în timpul crizei financiare, McCain a spus: "Cred că a muncit foarte mult. Dar cred că multe depind de modul cum vor evolua lucrurile. Succesul sau eşecul sunt criterii după care mulţi dintre noi judecăm o persoană, aşa că va trebui să aşteptăm şi să vedem".
Mandatul de patru ani al lui Bernanke la conducerea Fed expiră în 31 ianuarie 2010, dar cel de membru al Consiliului de Guvernatori al Fed continuă până în ianuarie 2020.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.



