MDRT propune astfel includerea în program a unui număr 25 de clădiri de locuit multietajate aflate în diverse stadii de proiectare si execuţie a lucrărilor de consolidare, din care 24 preluate din programul de acţiuni pe anul 2010, potrivit unui proiect de Hotărâre de Guvern publicat vineri pe site-ul MDRT.
Finanţarea lucrărilor va fi asigurată din fonduri bugetare alocate Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului în 2011.
La stabilirea priorităţilor se au în vedere criterii tehnice precum numărul (mediu) de persoane existent în clădire, existenţa spaţiilor publice (la parter sau la alte niveluri ale clădirii), gradul de avariere a structurii clădirii la cutremurele din 1940, 1977 şi 1986, dar şi asimetria structurii clădirii, în plan şi în elevaţie şi numărul de etaje ale acesteia sau anul construcţiei, respectiv normele de proiectare antiseismică.
Anul trecut, au fost incluse în acest program 29 de clădiri, pentru care s-au alocat 5,78 milioane lei.
MDRT alocă în acest an 8 mil. lei pentru lucrări de consolidare privind reducerea riscului seismic
Publicat la 21.01.2011, 19:59:00
Articole înrudite
Cele mai citite
- 1România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii
- 2Otopeniul, viitorul oraș al sportului. Arena lui Ion Țiriac, cu 5.000 de locuri, gata în 2027
- 3Vameșii români încurcă contrabanda China-Ucraina cu o captură „surpriză” de un milion de euro
- 4Nobelul pentru Literatură 2026. Cine sunt favoriții și ce șanse au cei doi români aflați pe liste să primească cec-ul de 1,1 milioane de euro
- 5Aproape 9.000 de români au încins hora în California. Mici, sarmale, must și costume populare, la doi pași de Silicon Valley
Newsletter zilnic money.ro
Știrile care contează și piețele, în fiecare dimineață, în 2 minute.



