Atena - oraşul care va decide câştigătoarea Ligii Campionilor de anul acesta. Înfruntarea dintre Milan şi Liverpool a devenit mai mult decât un meci de fotbal, a devenit partida celor mai mari orgolii. Pentru Milan, o victorie împotriva englezilor reprezintă revanşa, în timp ce pentru Liverpool, un nou succes în faţa italienilor le-ar aduce cea de-a 6-a Cupă a Campionilor din istoria clubului.
Marea finală a Ligii Campionilor dintre Milan şi Liverpool a devenit un adevărat meci al orgoliilor. Italienii nu pot uita episodul de acum doi ani, atunci când au pierdut trofeul la penalty-uri după un meci dramatic încheiat în timp regulantar 3-3, deşi Rosso-nerii conduceau la pauză cu 3-0. Dacă se va termina la fel, voi avea nevoie de un medic - a declarat antrenorul lui Liverpool, Rafa Benitez care se bazează pe o evoluţie bună din partea căpitanului Steven Gerrard.
De partea cealaltă, Carlo Ancelotti îşi pune speranţe în geniul celui nominalizat la Balonul de Aur, Kaka, supranumit de Pele, noul Johan Cruyff (CRAIF). Ancelotti se va putea baza şi pe serviciile căpitanului Paolo Maldini care astfel va juca a 8-a finală de Liga Campionilor din carieră, egalând recordul fostei mari glorii al lui Real Madrid, Francisco Gento (HENTO). Pe lângă cei 20.000 de fani italieni, milanezii vor fi susţinuţi în tribună şi de ucrainianul Andrei Şevcenko, foarte aproape de o revenire la AC Milan din sezonul viitor.



