"Cererea de creditare venită atât din partea persoanelor fizice, cât şi dinspre persoanele juridice, investitori şi dezvoltatori, este în creştere, ceea ce va conduce şi la o creştere a cifrei de afaceri din domeniul evaluărilor. În 2007, operaţiunile derulate de membrii Asociaţiei Naţională a Evaluatorilor din România au fost în proporţie de 70% evaluari imobiliare şi au avut o valoare însumată de aproximativ 17 milioane de euro. Pentru 2008 estimăm o creştere de 25% a pieţei evaluărilor", a declarat Roxana Savaliuc, expert evaluator în cadul MediaCity.
Experţii susţin că evaluarea imobiliară ajută clienţii să nu dea pe o proprietate mai mult decât face, iar pe proprietari să ştie valoarea corectă în momentul când intră într-o negociere unde subiectul este proprietatea personală. În acelaşi timp, astfel va fi eliminat riscul de a fi încheiate contracte nerentabile, iar reevaluarea va ajuta noii proprietari să afle rentabilitatea investiţiei imobiliare făcute.
Potrivit prevederilor Codului Fiscal intrate în vigoare la 1 ianuarie 2008, persoanele juridice deţinătoare de proprietăţi imobiliare de tip construcţii sunt supuse unor impozitări diferenţiate, spun experţii MediaCity. "Timp de trei ani de la data dobândirii imobilului, persoanele juridice vor plăti impozit în valoare de 1,5% pe an din valoarea contractului. După cei trei ani vor plăti 10% din valoarea lui contractuală, dacă nu îşi reevaluează imobilul ”, a precizat Roxana Savaliuc.
Astfel, pentru o proprietate achiziţionată în urmă cu trei ani la o valoare contractuală de 200.000 euro, impozitul a fost de 3.000 de euro/an. În cazul în care, după scurgerea celor trei ani, nu se face reevaluarea, pentru acelaşi imobil se vor plăti 20.000 euro. Pe de altă parte, în cazul reevaluării, imobilul achiziţionat în urmă cu trei ani cu 200.000 de euro poate atinge, în funcţie de creşterea pieţei, o valoare de 400.000 de euro. Procentul de 1,5% din această valoare conduce la un impozit de 6.000 de euro/an, beneficiul clar adus de reevaluare fiind economisirea a 14.000 de euro. "Impozitul va continua să fie, în urma reevaluării, de 1,5% anual pentru încă trei ani de zile, la sfârşitul cărora se impune o altă reevaluare", au precizat consultanţii imobiliari.
Compania MediaCity şi-a extins recent serviciul de evaluări la 35 de judeţe din ţară. "În condiţiile acutizării nevoii de evaluări pe piaţa imobiliară din România, începând cu 2 aprilie 2008, reţeaua noastră este activă în 35 de judeţe, iar până la mijlocul lunii aprilie vom pune la dispoziţie servicii de evaluare la nivel naţional. Domeniile de specializare sunt: evaluarea proprietăţilor imobiliare, intreprinderilor şi bunurilor mobile", au mai spus cei de la Media City.
MediaCity este o companie de consultanţă imobiliară specializată în soluţii pentru segmentele rezidenţial, office şi terenuri, prezentă de 12 ani pe piaţa de real estate. Din grupul de firme MediaCity mai fac parte CreditTeam, broker de credite şi City Constructions, unul din liderii în domeniul hidroizolaţiilor profesionale.
Sursa: NewsIn
MediaCity estimează pentru 2008 o creştere cu 25% a pieţei evaluărilor imobiliare, la 21 mil de euro
Publicat la 02.04.2008, 07:22:06
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 22 august 2026: 1 euro = 5.2581 lei. Leul a slăbit toată săptămâna
Piețe financiare
Curs euro joi: 5.2535 lei. Fondul Proprietatea a pierdut 0.64% pe BVB

Piețe financiare
Zi de corecții la BVB, pe fondul unei lichidități scăzute
Piețe financiare
Curs BNR valabil 21 august 2026: Euro urcă la 5.2535 lei. Cât costă un dolar

Piețe financiare
