"România a ştiut de demersurile diplomatice ale Franţei şi de intenţia de a cere amânarea aderării la spaţiul Schengen. România a încercat să îşi prevină partenerii europeni prin declaraţia din Consiliul European a preşedintelui Traian Băsescu", au declarat, pentru Mediafax, surse diplomatice.
Potrivit surselor citate, România a îndeplinit toate criteriile şi de aceea "nu acceptă faptul că se ascunde motivul adevărat al amânării şi nici faptul că acum se încearcă discreditarea ţării de către state membre care, atunci când au interesul, invocă cu o frecvenţă ridicată principiul solidarităţii".
"România este un partener corect. Credem că principiile sunt extrem de importante în funcţionarea Uniunii şi ele nu trebuie abandonate, cu riscul de a crea precedente periculoase pentru orice ţară membră", au mai spus aceleaşi surse. Citește mai mult pe www.mediafax.ro
Mediafax: România a ştiut de demersurile diplomatice ale Franţei legate de aderarea la Schengen
Publicat la 07.01.2011, 19:54:00
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Piețe financiare
Bursa își revine după o zi agitată. BET încheie ședința pe plus, iar euro atinge un nou record
Piețe financiare
Curs BNR valabil 7 octombrie 2026: Leul slăbește puternic. 1 euro costă acum 5.3527 lei

Piețe financiare
Aurul sfidează dobânzile: de ce băncile centrale continuă să cumpere metalul prețios
Piețe financiare
Cursul BNR valabil azi: euro la 5.3306 lei, franc la 5.7358 lei

Piețe financiare
