Medicii CHIAR POT refuza să muncească! Potrivit legii, au şi dreptul la DESPĂGUBIRI dacă spitalul le pune viaţa în pericol
Publicat la 02.04.2020, 05:31:20
Avocatul clujean Eugen Iordăchescu a explicat pentru „Adevărul“ implicaţiile legale ale cazurilor în care medici şi asistente îşi dau demisia, refuzând să se expună riscului infectării cu COVID-19.
Potrivit avocatului, sunt două aspecte importante care trebuie luate în considerare: în primul rând, cadrele medicale angajate au obligaţia de a fi prezente la locul de muncă şi de a acorda asistenţă medicală de specialitate pacienţilor, la cele mai înalte cote şi standarde, în limitele competenţelor profesionale; în al doilea rând, este necesar ca spitalul unde medicul este angajat cu contract de muncă să ia toate măsurile necesare de protecţie a personalului, astfel ca acesta să nu fie decimat prin îmbolnăvire şi chiar moarte.
„Pornind de la aceste repere legale – constituţionale şi convenţionale – se poate trage concluzia că în cazul în care un cadru medical constată că unitatea sanitară din care face parte nu-şi îndeplineşte obligaţia de a asigura protecţia minimală necesară la locul de muncă, acestea ar avea dreptul constituţional de a refuza să muncească în acel loc până la îmbunătăţirea situaţiei respective”, afirmă Iordăchescu.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Sănătate
Dr. Bogdan-Dimitrie Niculae lansează primul manual dedicat complicațiilor procedurilor estetice: „În dermatologia corectivă, frumusețea nu poate fi separată de siguranță!

Sănătate
Prevenția, pe primul loc. Controale cardiovasculare regulate pentru europeni, de la tensiune la colesterol

Sănătate
Europa are nevoie de un milion de medici și asistente în următorii ani. AI nu va putea înlocui personalul sanitar

Sănătate
Tratamentul în străinătate ar putea deveni mai accesibil pentru români. Ce pregătește Europa
![[P] Aleze absorbante pentru incontinență: cum alegi produsul potrivit pentru un confort real](/_next/image?url=https%3A%2F%2Fmoney-ro-cdn.sorin-freciu.workers.dev%2Fstorage%2Fv1%2Fobject%2Fpublic%2Fmedia%2Farticles%2F1787897449276-4kv5shig3ns.jpg&w=1920&q=75)
Sănătate
