Liderii celor două Organizaţii ale medicilor de familie au anunţat că au renunţat la protest, chiar dacă nu au obţinut banii de care aveau nevoie pentru ca niciun cabinet să nu aibă de suferit.
Medicii de familie a încheiat, vineri dimineaţa, un contract care prevede ca bolnavii cronici pot fi consultaţi la medicul de familie de câte ori are nevoie pacientul. De asemenea, pe ministrul Cseke Attila că le recomandă doctorilor să depună dosarele pentru semnarea contractelor şi că de marţi se vor elibera reţete pentru medicamentele compensate şi gratuite şi trimiteri, scrie MEDIAFAX.
Preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Lucian Duţă, spune la RFI că ar putea publica listele nominale cu medicii care au semnat contractul-cadru, pentru ca pacienţii să se poată îndrepta către ei, dacă ceilalţi medici refuză să semneze contractul.
Duţă mai declară că aproape jumătate dintre medicii de familie au semnat contractul până acum. Pe de altă parte, "doar infuzia privată de bani poate salva sistemul sanitar de la colaps", afirmă el la RFI.
Medicii de familie au cedat. Nu vom plăti consultaţiile
Publicat la 10.06.2011, 09:16:44
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite
Piețe financiare
Curs BNR valabil 25 august 2026: 1 euro = 5.2536 lei. Leul câștigă ușor teren

Piețe financiare
ETF vs fond mutual: care e mai bun pentru un român?

Piețe financiare
Cum funcționează ROBOR și de ce contează pentru creditul tău

Piețe financiare
Aur vs Bitcoin: ce păstrează mai bine valoarea
Piețe financiare
