"Reprezentanţii Ministerului Sănătăţii nu şi-au respectat promisiunile făcute şi, în acest context, vom lucra în cabinete private. E o soluţie pe care nu ne-am dorit-o, dar nu avem ce face. Bugetul alocat cabinetelor medicilor de familie este prea mic şi, prin semnarea contractului cadru, am fi mereu pe pierdere. E cea mai mare problemă a noastră cu privire la prevederile contractului cadru", a precizat dr. Doina Mihăilă.
Preşedintele CNAS, Lucian Duţă, a declarat luni, la Realitatea TV, că prin modificarea contractului cadru pentru 2011-2012 au fost aprobate principalele cerinţe ale medicilor de familie. "Principala revendicare la ora asta a medicilor de familie nu mai e legată de chestiuni tehnice. Cu alte cuvinte, vor mai mulţi bani. (...) Marţi se semnează normele, urmând ca de la 1 iunie să se semneze contractarea", a afirmat şeful CNAS.





