România a transferat din nou pacienți bolnavi de COVID-19 în Germania, 6 oameni fiind transportați cu o aeronavă militară a Forțelor Aeriene Germane în două spitale nemțești. Transferul a fost realizat de o echipă de medici germani care a sosit în țară încă de săptămâna trecută. Potrivit Digi24, aceștia au fost impresionați de munca depusă de colegii lor români. Pe de altă parte, au fost șocați să constate că familiile unor pacienți români, în stare gravă, au refuzat ajutorul. Motivul este unul ireal: rudele se temeau că cei dragi vor fi supuși unor experimente.
Numărul celor care au fost transferați în Germania a ajuns la 18, iar oficialii români iau în calcul să ceară ajutor în continuare și altor state, căci situația din spitalele românești este în continuare critică.
Roland Mettin, medic militar german: ”În ultimele zile am vizitat multe unități de primiri urgențe și am văzut situația, am constatat, din păcate, că situația nu mai permite acordarea de servicii medicale individuale. Am fost profund impresionați de munca depusă de medici, de întregul personal, subliniez asta, avem cel mai mare respect față de colegii noștri și ne pare rău că se află în această situație. Aeronava nemțească a fost folosită și în primul val al pandemiei, atunci când Germania a transferat bolnavi de COVID-19 din Italia”.
Medicii germani au fost șocați că familiile unor pacienți români, în stare gravă, au refuzat ajutorul. Motivul este unul ireal: rudele se temeau că cei dragi vor fi supuși unor experimente.





